CUMINŢÍ, cuminţesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) linişti, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înţelept. – Din cuminte.

CUMINŢÍ vb. a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, (înv. şi reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înţelepţi. (Te rog să te ~!)

cuminţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cuminţésc, imperf. 3 sg. cuminţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuminţeáscă

A SE CUMINŢ//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se astâmpăra. 2) A deveni (mai) serios şi (mai) cumpătat. /Din cuminte

A CUMINŢ//Í ~ésc tranz. A face să se cuminţească. /Din cuminte