CÚRTE, curţi, s.f. I. 1. Spaţiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ţine de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ♢ Loc. adj. De curte = care trăieşte pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuinţa de la ţară a moşierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuinţă. 3. Palatul de reşedinţă al unui suveran; (înv.) reşedinţa întărită a domnitorului şi a boierilor, unde se refugia şi populaţia în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcţii înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări; în trecut) Numele unor instanţe (superioare) judecătoreşti şi administrative. Curtea de casaţie. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanţe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecţiune, spre a-i câştiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.

CÚRTE s. v. împrejmuire.

CÚRTE s. 1. ogradă, (pop.) bătătură, (reg.) arman, batişte, ocol, (prin Ban. şi Transilv.) arie, (Ban. şi prin Transilv.) avlie, (Transilv.) odor, (prin Ban.) voreţ. (~ unei case.) 2. v. palat. 3. conac. (S-a dus la ~ moşierului.) 4. (JUR.) curte de casaţie = (înv., în Transilv., Maram. şi Ban.) tablă.

cúrte s. f., g.-d. art. cúrţii; pl. curţi

CÚR//TE ~ţi f. 1) Loc îngrădit în jurul unei clădiri, al unei case; ogradă. ♢ De ~ care trăieşte pe lângă om; de casă; domestic. 2) Casa moşierului; conac. ~ boierească. 3) Palat de reşedinţă al unui suveran. 4) Instanţă judecătorească sau administrativă. ~ de apel. ~ de casaţie. ~ marţială. 5) Atenţie deosebită acordată unei femei cu scopul de a-i câştiga simpatia sau dragostea. [G.-D. curţii] /<lat. curtis