CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerinţele morale; a se cădea. – Lat. convenire.

CUVENÍ vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se ~ să facă asta!) 4. v. trebui. 5. v. putea.

cuvení vb., ind. prez. 3 sg. cuvíne, 3 pl. cuvín, imperf. 3 sg. cuveneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuvínă; ger. cuvenínd

A SE CUVENÍ pers. 3 se cuvíne intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A aparţine în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cădea. 2) A fi dator (din obligaţie morală); a se cădea. ♢ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire