DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ♢ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat faţa de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceşte sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DATÓR s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligaţie, sarcină.

DATÓR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. şi pl. datoáre

DAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care datorează ceva; care are obligaţia de a restitui o datorie (bănească). ♢ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii băneşti. 2) Care are obligaţia morală sau materială de a acţiona într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoştinţă (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius