DEŞERTĂCIÚNE, deşertăciuni, s.f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanţă; zădărnicie; p. ext. lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; uşurinţă, vanitate. – Deşert + suf. -ăciune.

DEŞERTĂCIÚNE s. 1. v. inutilitate. 2. inutilitate, nimic, nimicnicie, zădărnicie, (înv.) mişelie, nimicie. (Psalmistul afirmă că totul e ~.)

deşertăciúne s. f. (sil. -ciu-), g.-d. art. deşertăciúnii; pl. deşertăciúni

DEŞERTĂCIÚN//E ~i f. 1) Lipsă de valoare sau de importanţă; nimicnicie. 2) Lucru fără rost; nimicnicie; zădărnicie. 3) Ambiţie deşartă. [Art. deşertăciunea; G.-D. deşertăciunei; Sil. -ciu-ne] /deşert + suf. ~ăciune