DECÉNŢĂ s.f. Respect al bunelor moravuri, bună-cuviinţă; pudoare. – Din fr. décence, lat. decens.

Decenţă ≠ indecenţă

DECÉNŢĂ s. 1. v. politeţe. 2. v. bună-cuviinţă.

decénţă s. f., g.-d. art. decénţei

DECÉNŢĂ f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a convenienţelor şi a moralei; bună-cuviinţă. 2) Comportare care vădeşte o asemenea atitudine. [G.-D. decenţei] /<fr. décence, lat. decentia

DECÉNŢĂ s.f. Bună-cuviinţă; pudoare. [Cf. fr. décence, lat. decentia].