DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton şi cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare.

DECLAMÁ vb. v. recita.

declamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. declám, 3 sg. şi pl. declámă; ger. declamând

A DECLAMÁ declám tranz. 1) (texte, mai ales în versuri) A spune pe de rost, expresiv şi cu intonaţie adecvată; a recita. 2) (cuvinte, propoziţii) A pronunţa cu un ton retoric şi emfatic. /<fr. déclamer, lat. declamare

DECLAMÁ vb. I. tr. A spune ceva (mai ales versuri) tare, cu tonul şi gesturile adecvate. ♦ A vorbi retoric. [P.i. declám. / cf. fr. déclamer, it., lat. declamare].