DECLANŞÁ, declanşez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) dezlănţui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcţie a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ♢ Refl. Aparat care se declanşează automat. – Din fr. déclencher.

A declanşa ≠ a înhiba, a anclanşa

DECLANŞÁ vb. 1. v. stârni. 2. v. dezlănţui. 3. v. izbucni.

declanşá vb. (sil. -clan-), ind. prez. 1 sg. declanşéz, 3 sg. şi pl. declanşeáză, 1 pl. declanşăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. declanşéze; ger. declanşând

A SE DECLANŞ//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre acţiuni, stări, fenomene ale naturii) A începe brusc şi cu violenţă; a se stârni; a se dezlănţui; a se declara; a irupe; a izbucni. 2) (despre mecanisme sau dispozitive) A începe să funcţioneze brusc, înlăturând o piedică. /<fr. déclencher

A DECLANŞ//Á ~éz tranz. A face să se declanşeze. /<fr. déclencher

DECLANŞÁ vb. I. tr. 1. A dezlănţui, a stârni, a provoca subit (o acţiune, o criză etc.). 2. A desface, a deschide, a pune în funcţiune (un dispozitiv, un mecanism etc.) prin suprimarea unei piedici. [< fr. déclencher].