DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiţiei“, „tribunalului“ etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobişnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincţie). – Din fr. déférer, lat. deferre.

DEFERÍ vb. v. acorda, atribui, conferi, da, decerna.

deferí (a acorda un titlu, a trimite în judecată) vb., ind. prez. 1 sg. defér, 3 sg. şi pl. deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 sg. şi pl. defére

A DEFERÍ defér tranz. 1) (persoane) A trimite spre judecare. ~ justiţiei un acuzat. ♢ ~ jurământ a depune jurământ (în faţa judecăţii). 2) rar (distincţii, onoruri) A acorda drept recompensă pentru succesele obţinute într-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. déférer, lat. deferre

DEFERÍ vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în faţa justiţiei. ♢ A deferi jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în faţa justiţiei. [P.i. defér. / < fr. déférer, lat. deferre].