DEGET, degete, s.n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârşeşte mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget şi-ţi ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă unul cu altul. ♢ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-şi ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A şti sau a cunoaşte (ceva) (ca) pe degete = a şti sau a cunoaşte ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poţi număra) pe degete = sunt foarte puţini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-şi da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimţite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păşi, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiş, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-şi linge degetele =a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). (Rar) A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaşte foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privinţa capacităţii, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă şi sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lăţimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deşt. s.n.] – Lat. digitus.

déget s. n., pl. dégete

DÉGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfârşesc mâinile şi picioarele. ♢ A arăta (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminându-l); a compromite (pe cineva). A-şi muşca ~ele a regreta; a se căi. A juca (sau a învârti) (pe cineva) pe ~e a amăgi; a duce de nas. A şti (ceva) pe ~e a cunoaşte în detalii; a şti în amănunte. A scăpa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitând difi-cultăţile. A avea (ceva) în (la) ~ul cel mic a şti la perfecţie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rană a aminti (cuiva) lucruri neplăcute sau nedorite; a depista elementul esenţial al unei probleme, al unei situaţii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitală în loc de semnătură. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfârşitul labei. 3) Parte a unei mănuşi care acoperă prelungirile mâinii. 4) pop. Unitate de măsură a lungimii, suprafetei sau capacităţii, egală cu lăţimea unui deget. 5) tehn. (la secerători sau cositori) Piesa care sprijină plantele în momentul tăierii, separându-le în fâşii înguste. /<lat. digitus