DESĂVÂRŞÍRE, desăvârşiri, s.f. Acţiunea de a (se) desăvârşi şi rezultatul ei. ♢ Loc. adv. Cu desăvârşire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârşi.

Desăvârşire ≠ nedesăvârşire

DESĂVÂRŞÍRE s. 1. v. perfecţionare. 2. deplinătate, plenitudine, plinătate, (înv.) plinăciune, plineală. (Sentiment de ~.) 3. v. perfecţiune. 4. v. sublim. 5. perfecţiune, puritate. (~ liniilor ei.)

desăvârşíre s. f., g.-d. art. desăvârşírii; pl. desăvârşíri