DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoţite de anumite gesturi magice pentru a obţine îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.

DESCÂNTÁ vb. v. vrăji.

descântá vb., ind. prez. 1 sg. descânt, 3 sg. şi pl. descântă

A DESCÂNTÁ descânt 1. intranz. A fi descântător; a se ocupa cu descântecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune acţiunii unui descântec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocară; a ocărî; a certa; a batjocori. /<lat. discantare