DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica faţa, forma, înfăţişarea firească a cuiva, urâţind-o; a poci, a sluţi. – După fr. défigurer.

DESFIGURÁ vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluţi, a (se) strâmba, a (se) urâţi, (pop. şi fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. şi Bucov.) a (se) şonţi, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ în urma accidentului.)

desfigurá vb., ind. prez. 1 sg. desfiguréz, 3 sg. şi pl. desfigureáză

A DESFIGUR//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A urâţi (mai ales la faţă) printr-o acţiune fizică brutală; a poci. 2) (realităţi, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals. /<fr. défigurer

DESFIGURÁ vb. I. tr. A poci, a urâţi, a sluţi (figura, faţa cuiva). [Cf. fr. défigurer].