DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-şi da pe faţă gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe faţă, a ieşi la iveală; a se trăda. [Prez. ind. şi: destắinui] – Des¹- + tăinui.

A destăinui ≠ a acoperi, a tăinui

DESTĂINUÍ vb. 1. a declara, a desconspira, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. şi pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ dragostea lui pentru ea.) 2. a deconspira, a dezvălui, a divulga. (A ~ întreaga lucrătură.) 3. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. şi pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.)

destăinuí vb. (sil. -nu-i-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. destăinuiáscă

A SE DESTĂINUÍ mă destăinui intranz. A încredinţa o confesiune; a face confidenţe; a se confesa; a se confia; a se spovedi. [Sil. -tăi-nu-i] /des- + a tăinui

A DESTĂINUÍ destăinui tranz. 1) (gânduri intime, frământări sufleteşti etc.) A comunica în mod confidenţial; a încredinţa; a confia. 2) (persoane) A arăta aşa cum este; a da pe faţă; a trăda. Ochii l-au destăinuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunoştinţa generală; a da în vileag; a dezvălui; a divulga. /des- + a tăinui