DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunţa la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobişnui de un nărav; a se dezvăţa. 2. A reuşi să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Pr.: ind. şi: dezbắr] – Et. nec.

A (se) dezbăra ≠ a (se) obişnui, a (se) învăţa

A dezbăra ≠ a deprinde

A se dezbăra ≠ a (se) deprinde

DEZBĂRÁ vb. 1. a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înţărca. (S-a ~ de un viciu.) 2. v. descotorosi.

dezbărá vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbăr, 2 sg. dezbári; conj. prez. 3 sg. şi pl. dezbáre

A SE DEZBĂRÁ mă dezbár intranz. 1) A pierde un obicei rău; a scăpa. 2) A reuşi să se elibereze de ceva sau de cineva care incomodează; a se debarasa; a scăpa; a se descotorosi. /Orig. nec.