DÍJMĂ, dijme, s.f. Dare care reprézenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcţi; (mai târziu) formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către ţăran proprietarului funciar a unei părţi din producţia obţinută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată. – Din sl. dižma.

DÍJMĂ s. (IST.) zeciuială, (înv.) azeace, azeciuire, madea. (~ era o dare feudală în natură.)

díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme

DÍJM//Ă ~e f. (în evul mediu) Plată obligatorie, în natură, reprezentând a zecea parte din recoltă, pe care ţăranii o dădeau boierilor; zeciuială; desetină. /<sl. dizma