DISPÉRSIE, dispersii, s.f. 1. Împrăştiere, răspândire, risipire. ♦ Spec. (Chim.) Stare de împrăştiere, într-un mediu oarecare, a unei substanţe aflate în particule foarte mici. ♦ Spec. (Fiz.) Separare a unei radiaţii sau a unei unde sonore în urma refracţiei, difracţiei etc. 2. (Mat.) Repartizare a unei mulţimi de valori în jurul unei anumite valori tipice. [Var.; dispersiúne s.f.] – Din fr. dispersion, lat. dispersio, -onis.

DISPÉRSIE s. v. împrăştiere.

dispérsie s. f. (sil. -si-e), art. dispérsia (sil. -si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (sil. -si-i-)

DISPÉRSI//E ~i f. 1) Răspândire în diferite direcţii; împrăştiere. 2) chim. Stare de împrăştiere a unei substanţe sub formă de particule mici într-un mediu solid, lichid sau gazos. ♢ ~a luminii descompunere, sub forma unui spectru, a unei radiaţii de lumină compuse, când trece printr-o prismă de sticlă. [Art. dispersia; G.-D. dispersiei; Sil. -si-e] /<fr. dispersion, lat. dispersio, ~onis

DISPÉRSIE s.f. Împrăştiere, răspândire. ♢ Dispersie a luminii = descompunere sub forma unui spectru, a unei radiaţii de lumină compuse, care trece printr-o prismă de sticlă. ♦ Împrăştiere a unei substanţe în particule foarte fine într-un mediu gazos, lichid sau solid. ♦ Expresie folosită în statistica matematică, prin care se măsoară concentrarea unei mulţimi de valori în jurul unei valori medii. ♦ Fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeaşi armă şi cu aceleaşi elemente de tragere nu se confundă. [Gen. -iei, var. dispersiune s.f. / cf. fr. dispersion, it. dispersione, lat. dispersio].