DUŞMÁN, -Ă, duşmani, -e, s.m. şi f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare faţă de ceva sau de cineva, care urăşte ceva sau pe cineva; vrăjmaş. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. şi: (reg.) dúşman] – Din tc. düşman.

Duşman ≠ aliat, amic, prieten

DUŞMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaş, (pop.) pizmaş, pizmuitor, (înv. şi reg.) pizmătar, pizmătareţ, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)

duşmán s. m., adj. m., pl. duşmáni; f. sg. duşmánă, pl. duşmáne

DUŞMÁN¹ ~ă (~i, ~e) 1) v. DUŞMĂNOS. 2) Care ţine de duşman; propriu duşmanului. /<turc. düşman

DUŞMÁN² ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de duşmănie reciprocă, privite în raport una faţă de alta; vrăjmaş; inamic. ~ de moarte. 2) Fiecare dintre părţile beligerante implicate într-un conflict armat, privite în raport una faţă de alta; inamic; vrăjmaş. /<turc. düşman

dusman,inamic