EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S.n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formaţie militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

Efectiv ≠ inefectv, neefectiv

EFECTÍV adj., adv., s. 1. adj. adevărat, concret, real. (Plecarea lui ~ din oraş a avut loc a doua zi.) 2. adv. v. realmente. 3. adj. incontestabil, indiscutabil, real. (A adus servicii ~.) 4. adj. v. eficace. 5. s. disponibil, (înv.) putere. (A strâns tot ~ul său de oaste.)

efectív adj. m., pl. efectívi; f. sg. efectívă, pl. efectíve

efectív s. n., pl. efectíve

EFECTÍV¹ ~ă (~i, ~e) Care are un anumit efect; care se încununează cu rezultate reale. /<fr. effectif, lat. effectivus

EFECTÍV² ~e n. Număr reglementar de oameni care constituie o colectivitate, mai ales, o unitate militară. /<fr. effectif, lat. effectivus

EFECTÍV, -Ă adj. Care are efect; real, adevărat. // s.n. Numărul real al indivizilor care alcătuiesc o unitate militară, o colectivitate organizată etc. // adv. Adevărat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement].