EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăştia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-şi avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăştia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)

emaná vb., ind. prez. 1 sg. emán, 3 sg. şi pl. emánă

A EMAN//Á emán 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăştia în toate părţile; a face să cuprindă spaţii tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-şi trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare

EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-şi trage originea. [P.i. emán şi -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].