EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (şi prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.

EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.)

exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. şi pl. exclámă

A EXCLAMÁ exclám tranz. (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu o intonaţie deosebită. /<fr. exclamer, lat. exclamare

EXCLAMÁ vb. I. tr. A scoate o exclamaţie; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].