FÁLĂ s.f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ♢ Loc. vb. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreţie; pompă². 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.

Fală ≠ modestie, simpleţe

FÁLĂ s. v. paradă, pompă.

FÁLĂ s. 1. v. îngâmfare. 2. (concr.) glorie, mândrie. (El e ~ ţării noastre.)

fálă s. f., g.-d. art. fálei

FÁLĂ f. 1) Atitudine de superioritate nejustificată faţă de alţii; mândrie; măreţie; semeţie; îngâmfare; înfumurare. 2) înv. Manifestare publică sărbătorească. /<sl. hvala