FÁRMEC, farmece, s.n. 1. (În basme şi în superstiţii) Acţiunea de a vrăji şi rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuinţate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ♢ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neaşteptate, dintr-o dată. 2. Ansamblu de calităţi (frumuseţe, graţie etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în faţa unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.

FÁRMEC s. 1. v. vrajă. 2. fascinaţie, încântare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ul miraculos al nopţii.) 3. v. desfătare. 4. v. drăgălăşenie. 5. v. atracţie. 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ul stă în ...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculenţă. (O vorbă plină de ~.)

fármec s. n., pl. fármece

FÁRME//C ~ce n. 1) Procedeu magic căruia i se atribuie însuşiri supranaturale; vrajă. ♢ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vrăji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calităţi ce trezesc admiraţie; vrajă; miraj; fascinaţie. ~cul pădurii. /<lat. pharmacum