FERECÁ, férec, vb. I. Tranz. 1. A acoperi, total sau parţial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistenţă şi durabilitate; a întări un obiect (de lemn) prin legături metalice. ♦ A îmbrăca un obiect cu plăci din metal preţios, a împodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. 2. A lega cu fiare, cu lanţuri, în obezi etc. un om arestat sau condamnat; a încătuşa. 3. A încuia, a zăvorî o uşă, o încăpere. ♦ Refl. (Despre oameni) A se închide sau a se izola în casă, fără să (mai) vadă pe nimeni. 4. A bate cu ciocanul pietrele de moară spre a le face crestături, şanţuri, zimţi. ♦ A face zimţi pe muchea unei monede; a zimţui. – Lat. fabricare (apropiat de fier).

A fereca ≠ a dezlănţui, a desfereca

FERECÁ vb. 1. a şinui. (A ~ carul, roata.) 2. a îmbrăca. (A ~ un obiect cu argint.) 3. v. încătuşa. 4. v. încuia.

ferecá vb., ind. prez. 1 sg. férec, 3 sg. şi pl. férecă, 1 pl. ferecăm

A FERECÁ férec tranz. 1) (obiecte) A înveli (parţial sau total) cu un metal (pentru a mări rezistenţa sau pentru a înfrumuseţa). 2) (persoane) A pune în fiare, în lanţuri; a încătuşa; a înlănţui. 3) (porţi, uşi etc.) A închide trainic (cu zăvorul); a zăvorî. 4) (pietre de moară) A acoperi cu crestături; a cresta. 5) (monede) A înzestra cu zimţi pe la muchii; a zimţui. 6) fig. A izola de lume (închizând undeva). /<lat. fabricare