FITÍL, fitiluri, s.n. 1. Fir de bumbac răsucit sau ţesut, în formă de sfoară, şiret, panglică sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, în mijlocul lumânărilor, într-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ Fir de bumbac răsucit sau ţesut care serveşte, împreună cu cremenea şi amnarul, la aprins. 2. Şnur muiat într-o substanţă inflamabilă, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar azi pentru aprindrca încărcăturilor de exploziv în mine, în cariere etc.; tub făcut din metal sau dintr-un material textil şi umplut cu material inflamabil, servind în acelaşi scop. ♢ Expr. (Fam.) A băga (sau a vârî) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. – Din tc. fitil.

FITÍL s. feştilă, (Transilv. şi Maram.) meci, (Bucov. şi Transilv.) şterţ. (~ de lampă.)

fitíl s. n., pl. fitíluri

FITÍL ~uri n. 1) Produs textil din fire moi, care absoarbe cu uşurinţă lichidele şi este folosit la obiectele de iluminat. 2) Şnur impregnat cu o substanţă inflamabilă, folosit pentru aprinderea încărcăturilor explozive. /<turc. fitil