FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.

FLAGELÁ vb. a (se) biciui.

flagelá vb., ind. prez. 1 sg. flageléz, 3 sg. şi pl. flageleáză

A SE FLAGEL//Á mă ~éz intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe tăioase (cu cineva). /<fr. flageller

A FLAGEL//Á ~éz tranz. 1) A bate cu flagelul. 2) fig. A supune unei critici aspre; a biciui. /<fr. flageller

FLAGELÁ vb. I. tr. A biciui (în public). ♦ A supune la bătăi, la lovituri de bici. 2. (Fig.) A biciui, a ataca (prin vorbă, prin scris). [< lat., it. flagellare, cf. fr. flageller].