FLEXIÚNE, flexiuni, s.f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mişcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis.

FLEXIÚNE s. v. arcuire, curbare, încovoiere, îndoire.

FLEXIÚNE s. 1. arcuire, curbare, încovoiere, îndoire. (Mişcări de ~, în gimnastică.) 2. (GRAM.) (înv.) plecare. (~ în limba română.) 3. (GRAM.) flexiune nominălă = declinare, declinaţie, (înv.) plecare. (~ unui substantiv.)

flexiúne s. f. (sil. -xi-u-), g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúni

FLEXIÚN//E ~e f. 1) Mişcare de îndoire; mlădiere. 2) Ansamblu de modificări pe care le suferă un cuvânt, pentru a exprima diverse valori gramaticale. ♢ ~ nominală (pronominală) declinare. ~ verbală conjugare. [Sil. -xi-u-] /<fr. flexion, lat. flexio, ~onis

FLEXIÚNE s.f. 1. Încovoiere; mlădiere. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima anumite raporturi gramaticale. [Pron. -xi-u-, var. flexie s.f. / < fr. flexion, lat. flexio].