FONÉM, foneme, s.n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcţiunea de a diferenţia cuvintele între ele, precum şi formele gramaticale ale aceluiaşi cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.

FONÉM s. v. sunet.

foném s. n., pl. fonéme

FONÉM ~e n. lingv. Unitate a sistemului fonologic prin care se deosebesc între ele unităţile semnificative ale limbii (morfemele şi lexemele). /<fr. phoneme

FONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate fonică a limbii care are funcţia de a deosebi învelişul sonor al cuvintelor şi al morfemelor. [Pl. -me, -muri. / < fr. phonème, cf. gr. phonema].