FÓSĂ, fose, s.f. 1. Cavitate puţin adâncă, mai largă la deschidere decât în adâncime, situată la suprafaţa unei structuri anatomice. 2. (Geogr.; în sintagma) Fosă abisală, v. abisal 3. (De obicei urmat de determinările „orchestrei“ sau „de orchestră“) Spaţiu aflat sub avanscena unui teatru sau în faţa acesteia, destinat de obicei orchestrei; loja orchestrei. – Din fr. fosse, lat., it. fossa.

fósă s. f., g.-d. art. fósei; pl. fóse

FÓS//Ă ~e f. 1) Adâncitură naturală într-o structură anatomică. ~ nazală. 2) geol. Depresiune lungă şi adâncă. 3) teatru Loc rezervat pentru orchestră. /<fr. fosse, lat., it. fossa

FÓSĂ s.f. 1. Depresiune largă şi puţin adâncă la suprafaţa unei structuri anatomice; cavitate. ♢ Fosă nazală = fiecare dintre cele două jumătăţi ale cavităţii nazale. 2. Depresiune alungită şi adâncă pe fundul oceanelor, depăşind 6000 m; groapă abisală, depresiune mai mult sau mai puţin largă şi adâncă în sol. 3. (Teatru) Porţiune care desparte scena de sală, rezervată orchestrei. [< fr. fosse, it. fossa, cf. lat. fossa – şanţ, groapă].