FURT, furturi, s.n. Infracţiune care constă în însuşirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoţie, furătură. – Din lat. furtum.

FURT s. 1. furat, furătură, hoţie, pungăşeală, pungăşie, (livr.) rapt, (pop. şi fam.) hoţomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. şi fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coţcărie, şterpeleală, şterpelire, (arg.) mangleală, şuteală. (A comite un ~.) 2. sus-tragere, (rar) sustracţie, (fam.) subtilizare, şterpelire. (~ul unei sume de bani.)

furt s. n., pl. fúrturi

FURT ~uri n. Delict constând în însuşirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoţie. /<lat. furtum