FURTÚNĂ, furtuni, s.f. 1. Vânt puternic însoţit de averse de ploaie, de grindină şi de descărcări electrice; vijelie. ♢ Expr. Furtună de... = mulţime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activităţii solare, însoţită de intensificarea emisiei corpusculare şi a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúnă.

FURTÚNĂ s. (MET.) vifor, vijelie, (pop.) vântoasă, (reg.) vântoaie, (prin Ban.) vicodol, (prin Bucov.) vântăraie, (înv.) bură, tempestate, tempestă, (latinism înv.) procelă. (Afară s-a dezlănţuit ~.)

furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúni

FURTÚN//Ă ~i f. 1) Vânt puternic însoţit (uneori) de ploaie, grindină şi descărcări electrice; vântoasă; vântoaică; vijelie. 2) fig. Stare de nelinişte puternică. [G.-D. furtunii] /< ngr. furtúna

furtuná, pers. 3 sg. furtunéază, vb. I (înv.; despre tunuri) a împroşca cu furie, violent, proiectilele.