GHICITOÁRE, ghicitori, s.f. V. ghicitor.

GHICITOÁRE s. v. cimilitură.

ghicitoáre (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre

ghicitoáre (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri

GHICIT//OÁRE ~óri f. Creaţie populară, mai ales în versuri, în care se descrie în termeni metaforici o fiinţă, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitură. /a ghici + suf. ~toare