GRUMÁZ, grumaji [(înv.) grumazi], s.m. 1. (Pop.) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ♢ Expr. A-şi pleca grumazul (în faţa cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-şi îndoi grumazul = a renunţa la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). – Cf. alb. g u r m a z,  g ë r m a z.

GRUMÁZ s. v. beregată, gâtlej.

GRUMÁZ s. (ANAT.) 1. v. ceafă. 2. v. gât.

grumáz s. m., pl. grumáji

GRUMÁ//Z ~ji m. (la oameni şi la animale) Parte posterioară a gâtului; ceafă; cerbice. ♢ A-şi pleca ~zul (în faţa cuiva) a se umili în faţa cuiva. A îndoi ~zul a pune în dependenţă pe cineva; a subjuga. /Cuv. autoht.