HĂŢÍŞ, hăţişuri, s.n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuşti spinoşi etc., desiş greu de străbătut; pădure mică foarte deasă, cu mulţi lăstari tineri şi arbuşti; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.

HĂŢÍŞ s. 1. v. desiş. 2. sihlă, (reg.) târşar, (prin Mold. şi Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)

hăţíş s. n., pl. hăţíşuri

HĂŢÍŞ ~uri n. 1) Pădurice foarte deasă (cu mulţi lăstari şi arbuşti) greu de străbătut; sihlă. 2) Potecă prin pădurile de munţi. /Orig. nec.