HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care umblă mult şi fără ţintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar.

HOINÁR adj., s. 1. adj., s. pribeag, rătăcitor, vagabond, (înv.) stranic. (Un om ~.) 2. adj. nestatornic, sprinţar, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)

hoinár adj. m. (sil. hoi-), s. m., pl. hoinári; f. sg. hoináră, pl. hoináre

HOINÁR ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre fiinţe) Care umblă mult şi fără rost; vagabond. Un câine ~. /oină + suf. ~ar