IŞLÍC, işlice, s.n. Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri şi uneori de soţiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. ♢ Expr. A călca (pe cineva) pe colţul işlicului sau a pocni (pe cineva) la coada işlicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (înv.) şlic s.n.] – Cf. tc. b a ş l ı k.

işlíc s. n., pl. işlíce