INERŢÍE, inerţii, s.f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-şi păstra starea de repaus sau de mişcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acţiunii unei forţe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacţiona slab sau cu întârziere la acţiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendinţa unei persoane sau a unei colectivităţi de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolenţă, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerţie uterină = lipsă de contracţie şi retractare a muşchiului uterin după naştere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

Inerţie ≠ activitate

INERŢÍE s. 1. v. imobilitate. 2. (CHIM.) inactivitate. (~ unei substanţe.) 3. v. inactivitate. 4. v. indi-ferenţă.

inerţíe s. f., art. inerţía, g.-d. art. inerţíei; pl. inerţíi, art. inerţíile

INERŢÍ//E ~i f. 1) fiz. Proprietate a corpurilor de a-şi menţine starea de repaos sau de mişcare atâta timp cât asupra lor nu acţionează o forţă exterioară. 2) chim. Proprietate a unor substanţe de a nu reacţiona cu alte substanţe. 3) fig. Lipsă totală de activitate, de energie intelectuală sau morală; lâncezeală. [G.-D. inerţiei] /<fr. inertie, lat. inertia

INERŢÍE s.f. 1. Proprietate a corpurilor în virtutea căreia ele îşi păstrează starea de mişcare sau de repaus în care se află atâta timp cât nu sunt supuse acţiunii unei forţe exterioare. 2. Calitate a unor corpuri de a nu reacţiona faţă de alte substanţe. ♦ (Med.) Inerţie uterină = lipsă de contracţie şi de retractare a muşchiului uterin după naştere. 3. (Fig.) Înclinare către inactivitate; indolenţă, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. inertie, it. inerzia, lat. inertia].