INFINITÍV, infinitive, s.n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului şi care denumeşte acţiunea exprimată de verb fără referire la nuanţele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

infinitív s. n., pl. infinitíve

INFINITÍV ~e n. gram. Formă nominală a verbului, care denumeşte acţiunea lui, fără a indica modul, timpul sau persoana. /<lat. infinitivus, fr. infinitif

INFINITÍV s.n. (adesea adj.) Modul nepersonal care denumeşte acţiunea exprimată de verb. [Cf. lat. infinitivus, fr. infinitif].