INFLEXIÚNE, inflexiuni, s.f. 1. Schimbare a înălţimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; uşurinţa cuiva de a-şi schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba îşi schimbă sensul concavităţii. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

INFLEXIÚNE s. intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton, tonalitate. (O voce cu ~i plăcute.)

inflexiúne s. f., pl. inflexiúni

INFLEXIÚN//E ~i f. Schimbare bruscă a accentului sau tonului vocii. [Sil. in-fle-xi-u-] /<fr. inflexion, lat. inflexio, ~onis

INFLEXIÚNE s.f. 1. Schimbare a înălţimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare. 2. Îndoire, curbare. ♢ Inflexiune osoasă = încurbare osoasă. ♦ (Mat.) Schimbare de sens a concavităţii unei curbe plane. [Pron. -xi-u-, var. inflexie s.f. / < fr. inflexion].