INOCÉNŢĂ, inocenţe, s.f. Curăţenie sufletească, nevinovăţie; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranţă. – Din fr. innocence, lat. innocentia.

Inocenţă ≠ culpabilitate, vină, vinovăţie

INOCÉNŢĂ s. 1. v. nevinovăţie. 2. v. ingenuitate. 3. candoare, castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curăţenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăţie. (~ zâmbetului ei.)

inocénţă s. f., g.-d. art. inocénţei

INOCÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter inocent; curăţenie sufletească; neprihănire; candoare; nevinovăţie. 2) Vorbă sau faptă de om inocent; naivitate. [G.-D. inocenţei] /<fr. innocence, lat. innocentia

INOCENTÁ, inocentéz, vb. I. Tranz. A declara (pe cineva) nevinovat, a-l prezenta ca neştiutor; a dezvinovăţi, a justifica. (< fr. innocenter)

INOCÉNŢĂ s.f. Nevinovăţie, curăţenie; candoare. [Cf. fr. innocence, it. innocenza, lat. innocentia].