INOVÁŢIE, inovaţii, s.f. Noutate, schimbare, prefacere. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătăţirii (productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate. [Var.: (înv.) inovaţiúne s.f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

INOVÁŢIE s. 1. v. inovare. 2. (concr.) înnoire, modificare, noutate, prefacere, schimbare. (A introdus unele ~ii.)

inováţie s. f. novaţie

INOVÁŢI//E ~i f. 1) Descoperire tehnică sau organizatorică care constituie o noutate şi este introdusă în practică (pentru a mări productivitatea muncii). 2) Achiziţie sau realizare nouă (introdusă într-un domeniu de activitate); noutate. [G.-D. inovaţiei] /<fr. innovation, lat. innovatio, ~onis

INOVÁŢIE s.f. Schimbare, introducere a ceva nou într-un sistem, într-o practică, într-o activitate, într-o operaţie tehnică etc. [Gen. -iei, var. inovaţiune s.f. / cf. fr. innovation, lat. innovatio].