INSTÁNŢĂ, instanţe, s.f. (Şi în sintagma instanţă judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluţionarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea şi persoanele juridice. ♢ Expr. În ultimă instanţă = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

INSTÁNŢĂ s. (JUR.) justiţie. (S-a prezentat în fa-ţa ~.)

instánţă s. f., g.-d. art. instánţei; pl. instánţe

INSTÁNŢ//Ă ~e f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiţiei. ♢ Primă ~ primă treaptă în ierarhia jurisdicţiei. În ultimă ~ în cele din urmă; până la urmă. /<fr. instance, lat. instantia

INSTÁNŢĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiţiei; autoritate judecătorească. ♢ În ultimă instanţă = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].