ÎNŢELÉGE, înţelég, vb. III. 1. Tranz. A-şi face, a avea o idee clară şi exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ♢ Expr. Aşa (mai) înţeleg şi eu = aşa da, aşa e pe placul meu. A înţelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (şi a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înţelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înţelegerea celor spuse. (Mă) înţelegi!, marchează o situaţie în care există un substrat. (Refl.) Se înţelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înţelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-şi da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A convieţui în bună învoială, a se înţelege, a se învoi. 3. Tranz. (în expr.) A nu înţelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înţelesei, part. înţeles] – Lat. intelligere.

ÎNŢELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă laşi în pace?) 6. a-şi explica, a pricepe. (Pur şi simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaşte, a pricepe, a şti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o păţeşte.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. şi Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăţi, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra preţului.) 13. v. pactiza.

înţelége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înţelég, 1 pl. înţelégem, perf. s. 1 sg. înţeleséi, 1 pl. înţeléserăm; part. înţelés

A SE ÎNŢELÉGE mă înţelég intranz. 1) A se împăca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la învoială; a cădea de acord; a se învoi; a conveni. ~ din preţ. /<lat. intelligere

A ÎNŢELÉGE înţelég 1. tranz. 1) (esenţa lucrurilor) A-şi însuşi prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ♢ A da cuiva să înţeleagă (sau a da de înţeles) a face pe cineva să-şi dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simţul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepţiona descifrând sensul. ♢ Se înţelege de la sine este de la sine înţeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduinţă; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziţia din) A avea de profitat; a câştiga. N-am înţeles nimic din concediu. 2. intranz. : Aşa înţeleg şi eu! aşa îmi vine la socoteală; aşa îmi place şi mie. ~ de cuvânt a ţine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere