INTONÁ, intonez. vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

ÎNTONÁ vb. IV. intona.

INTONÁ vb. 1. v. cânta. 2. a modula. (~ cuvintele.)

intoná vb., ind. prez. 1 sg. intonéz, 3 sg. şi pl. intoneáză

A INTON//Á ~éz tranz. 1) (piese muzicale) A începe indicând tonul melodiei. 2) A cânta încet şi fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona; a murmura. 3) (compoziţii muzicale) A interpreta în mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner

INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziţie etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez şi intón, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].

ÎNTONÁ vb. I. v. intona.