INTRODÚCERE, introduceri, s.f. Acţiunea de a (se) introduce şi rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intenţiile acesteia, elementele sau noţiunile fundamentale necesare înţelegerii ei; introducţie. ♦ Partea de la început a unei compoziţii (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare ştiinţifică în care se expun noţiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoştinţe. – V. introduce.

Introducere ≠ final, încheiere, sfârşit

INTRODÚCERE s. 1. v. băgare. 2. băgare, băgat, punere, vârâre, vârât. (~ vinului în sticle.) 3. bă-gare, băgat, trecere, vârâre, vârât. (~ aţei prin urechea acului.) 4. băgare, intrare, vârâre, vârât. (~ lui prin spărtura zidului.) 5. v. înglobare. 6. (livr.) implementare. (ă unei noi tehnologii în fabricarea ...) 7. v. iniţiere. 8. v. instituire. 9. preambul, preliminarii (pl.). (Fără nici o ~, a atacat problema.) 10. v. prefaţă.

introdúcere s. f. ducere

INTRODÚCER//E ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) Lucrare care cuprinde noţiunile elementare ale unei discipline ştiinţifice. ~ în chimia organică. ~ în psihologie. 3) Prefaţă explicativă; intrare în materie. 4) Partea de la început a unei compoziţii muzicale. /v. a introduce

INTRODÚCERE s.f. 1. Acţiunea de a (se) introduce şi rezultatul ei. ♦ Parte de început, parte introductivă (a unei opere etc.). ♦ Partea de la început a unei piese muzicale, scrisă într-o mişcare aparte şi având un caracter deosebit; denumirea primei părţi a suitei. 2. Studiul pregătitor asupra noţiunilor elementare ale unei ştiinţe. [< introduce].