INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înţelege sau a sesiza ceva prin intuiţie; a pătrunde repede în esenţa problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoştinţe temeinice şi a experienţei anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

INTUÍ vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfăşurarea evenimentelor.) 2. v. presimţi, a simţi, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 3. v. sesiza.

intuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. intuiáscă

A INTU//Í ~iésc tranz. (esenţa lucrurilor sau fenomenelor) A înţelege prin intuiţie. /Din intuiţie

INTUÍ vb. IV. tr. A înţelege, a pătrunde ceva prin intuiţie, pe baza unor cunoştinţe temeinice şi a experienţei acumulate. [P.i. -iesc, conj. -iască, ger. -ind. / < intuiţie].