INTUÍŢIE, intuiţii, s.f. 1. Capacitatea conştiinţei de a descoperi, pe cale raţională (în mod spontan), esenţa, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării şi însuşirii cunoştinţelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor şi fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neaşteptată, a unui adevăr, a unei soluţii etc. ♦ Pătrundere instinctivă în esenţa unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

INTUÍŢIE s. (PSIH.) contemplare vie, intuire vie.

intuíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. intuíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. intuíţiei; pl. intuíţii, art. intuíţiile (sil. -ţi-i-)

INTUÍŢI//E ~i f. 1) Formă de cunoaştere imediată a adevărului pe baza experienţei şi a cunoştinţelor achiziţionate anterior, fără raţionamente logice preliminare. 2) Sentiment inconştient de prezicere a celor ce urmează să se întâmple; instinct. [G.-D. intuiţiei; Sil. -tu-i-ţi-e] /<fr. intuition, lat. intuitio, ~onis

INTUÍŢIE s.f. Capacitatea gândirii de a descoperi nemijlocit şi imediat adevărul pe baza experienţei şi a cunoştinţelor dobândite anterior, fără raţionamente logice preliminare. [Gen. -iei, var. intuiţiune s.f. / cf. fr. intuition, lat.t. intuitio – contemplare].