INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie faţă de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reuşita, bunăstarea, calităţile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparţine altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

INVIDIÁ vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a râvni, a răpşti, a zavistui.

invidiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. invidiéz, 3 sg. şi pl. invidiáză, 1 pl. invidiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. invidiéze; ger. invidiínd (sil. -di-ind)

A SE INVIDI//Á pers. 3 se ~áză intranz. A se afla în relaţii de invidie (unul cu altul); a se pizmui. /Din invidie

A INVIDI//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu invidie; a pizmui. 2) (lucruri, calităţi străine) A dori foarte mult, intenţionând să posede. [Sil. -di-a] /Din invidie

INVIDIÁ vb. I. tr. A privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ♦ A râvni, a dori ceva străin. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < it. invidiare].