INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susţinerea unei afirmaţii. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

INVOCÁ vb. 1. (înv.) a meni. (A ~ numele cuiva.) 2. v. pretexta.

invocá vb., ind. prez. 1 sg. invóc, 3 sg. şi pl. invócă; conj. prez. 3 sg. şi pl. invóce

A INVOCÁ invóc tranz. 1) (divinităţi) A chema în ajutor. 2) A aduce drept argument. ~ decretul respectiv. /<fr. invoquer, lat. invocare

INVOCÁ vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invóc, 3,6 -că. / < fr. invoquer, it., lat. invocare].