ISTÓV s.n. (Înv.) Sfârşit¹, capăt. ♢ Loc. adj. şi adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârşit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat“.

ISTÓV s. v. încheiere, sfârşit.

istóv s. n.

ISTÓV n. înv. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; sfârşit; capăt. ♢ De ~ în întregime; cu totul. Fără ~ fără încetare; necontenit. /<sl. istovu

istóv², -ă, adj. (înv.) curat, adevărat, exact, precis; amănunţit.

istóv¹, istóvuri, s.n. (înv.) 1. capăt, fine, sfârşit; (în loc. adj. şi adv.) de istov = până la sfârşit, de tot, cu totul, gata, deplin, complet, cu desăvârşire, desăvârşit, definitiv, perfect, bine de tot; pentru totdeauna, pe vecie, de veci; fără istov = fără încetare, necurmat, nesfârşit, fără sfârşit. 2. pierzare, moarte; de istov = de moarte, de graţie, mortal. 3. încheierea unui cont, socoteală, decontare. 4. termen de plată, achitare, lichidare, sumă scadentă.